defăima

See also: defaimă

Romanian

Etymology

From Latin diffamāre, from fāma (“fame”).

Pronunciation

  • Audio:(file)

Verb

a defăima (third-person singular present defăimează or (obsolete) defaimă, past participle defăimat, third-person subjunctive defăimeze or (obsolete) defaime) 1st conjugation

  1. (transitive) to defame, libel, slander
    Synonyms: ponegri, calomnia
  2. (transitive, obsolete) to censure, criticise
  3. (transitive, obsolete) to look down on
    Synonym: disprețui
  4. (reflexive, folk poetic, South Oltenia) to transform, become

Conjugation

    conjugation of defăima (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a defăima
gerund defăimând
past participle defăimat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present defăimez defăimezi defăimează defăimăm defăimați defăimează
imperfect defăimam defăimai defăima defăimam defăimați defăimau
simple perfect defăimai defăimași defăimă defăimarăm defăimarăți defăimară
pluperfect defăimasem defăimaseși defăimase defăimaserăm defăimaserăți defăimaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să defăimez să defăimezi să defăimeze să defăimăm să defăimați să defăimeze
imperative — tu — — voi —
affirmative defăimează defăimați
negative nu defăima nu defăimați

Derived terms

This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.